Fiecare dintre noi are cărțile sale preferate pe care dorește să le recitească mereu. La Radio Relax ascultați fragmente din literatura dvs preferată zilnic, 24 din 24.
Un radio plăcut și liniștit
Fiecare dintre noi are cărțile sale preferate pe care dorește să le recitească mereu. La Radio Relax ascultați fragmente din literatura dvs preferată zilnic, 24 din 24.
„FEMEIA DE TREIZECI DE ANI”
Când arhitectul intră în dormitor, fu surprins de frumusețea Cesarinei și rămase încremenit. Cesarine ieșise din odăița ei în haine de dimineață, proaspătă și trandafirie. Blondă și zveltă, cu ochi albaștri, oferea privirilor artistului acea mlădiere, atât de rară la Paris, care rorunjește carnația cea mai delicată și nuanțează cu o culoare iubită de pictori: albastrul venelor a căror rețea palpită în albeața tenului. Părul ei bogat, crescut pe frunte întocmai ca al tatălui ei și ridicat în sus, astfel încât să se vadă gâtul frumos, unduia prin părți în bucle rotunjite. Frumusețea ei nu era nici frumusețea unei lady, nici cea a duceselor franceze, ci rumena și rotunda frumusețe a flamandelor lui Rubens.
„DELIRUL”
Mi-a fost dor de tine, mai adăugă el, în timp ce o trăgea spre el și o săruta părintește pe frunte. Și o ținu strâns pe după umeri, ca și când ar fi asigurat-o astfel că necazurile ei, dacă le-a avut, le va lua el asupra lui pe toate și acum o invita să fie doar fericită. Chipul femeii, altfel nu prea expresiv, înflori și într-adevăr își pierdu aerul ei puțin cam înghețat de cântăreață care trebuia să placă la mulți și căpătă unul plin de însuflețire, menit să placă numai unuia.
„FRAGMENTE DINTR-UN CARNET GĂSIT”
Dacă prețuiesc ceva în spectacolul propriei mele existențe este o anumită dispoziție, pe care cred că o am specială, pentru a recunoaște și accepta un miracol. Nu exclud nimic din posibilitățile vieții, absolut nimic și aștept o zi, în care miracolul, un miracol, se va împlini. Voi fi fericit atunci să nu mă mir și să mă apropii de el cu prietenie, ca de un lucru obișnuit i zilnic.
„LA PARADISUL FEMEILOR”
Asta era mândria lui de artist, niciun meșter parizian nu era în stare să facă un mâner ca al lui, uşor şi solid. Sculpta mai ales măciuliile cu o fantezie încântătoare, reînnoind întotdeauna subiectele: flori, fructe, animale, capete, înfăţişate cu un aer viu, real. Făcea totul cu un briceag; îl vedeai zile întregi cu ochelarii pe nas, scobind lemnul de merişor sau abanosul.
„GRADINA CU IASOMIE”
La un moment dat însă, când jucau tenis în grădină și el făcu o pauză ca să-și tragă sufletul, îl văzu dintr-odată învăluit în lumină. Stătea cu umerii trași pe spate și cu pieptul opintit de la ritmul jocului, cu o mână în șold, iar în cealaltă ținând cu noblețe racheta lângă el cu atitudinea unui zeu grec. În lumina blândă de după-amiază, cu razele soarelui strălucindu-i în părul blond-deschis, avea un aer eroic aproape insuportabil. Timp de câteva minute, Sara avu senzația că lumea se oprise din mers și își aminti sclipirea de conștientizare din acel moment. Îl iubesc! Sunt îndrăgostită de el! După această revelație, totul se schimbă, era de ajuns ca mâna ei s-o atingă din întâmplare pe a lui ca să simtă un amestec atât de intens de plăcere și de teamă încât el nu avea cum să nu-și dea seama.
„FRUCTELE MÂNIEI”
Soarele se revărsa peste ierburi și le încălzea, iar în umbra de dedesubtul lor foiau insectele, furnici și leii-furnicilor, care le întindeau capcane, lăcuste ce săreau în aer și-și sticleau o clipă aripile galbene, gândaci fără număr ce se chinuiau să înainteze mișcându-și mulțimea picioarelor firave. Iar pe deasupra ierbii și către marginea șoselei, făcând fără pricină tot felul de ocoluri și purtându-și anevoie carapacea bombată, înainta o broască-țestoasă de uscat.
